Cele trei reguli

Viaţa mea a fost dominată de următoarele trei MARI reguli.

1. Niciodată cu colege.
2. Niciodată cu foste (actuale) prietene ale prietenilor (prietenelor).
3. Niciodată cu foste prietene (ale mele).

Fiecare nerespectare a fost sancţionată cu umflături, bube şi daune psihice de cursă lungă. Credeam că le-am făcut pentru a fi fericit dar îmi dau seama că nici aşa nu sunt. Mai mult, singurele near-happiness experiences au fost atunci când le-am încălcat sau am încercat să le încalc. Începând de astăzi, după aproape 5 ani de comunism emoţional, cele trei legi interioare se abrogă. Mi-am dat seama că în tot acest timp am trăit ceea ce George Orwel (a se citi/vedea “1984”) putea doar să-şi imagineze. După o comă profundă şi de durată am înviat şi am murit pentru ca acum să trăiesc.
După ce am dat filmul ultimilor ani înainte-înapoi, fast-foreward şi rewind, până a început să sară discul am făcut o constatare ce mi-ar putea salva câţiva ani de incertitudini şi de frustrări. (din păcate numai pe viitor şi nu şi pe trecut)

Certuri

Nu mă pot certa cu cineva. Pot să port discuţii în contradictoriu, pot să ironizez, dar nu pot să mă cert cu cineva când sunt supărat. Atunci tac. Am miliarde de discuţii interioare despre ce aş spune şi cum. Vorbesc cu celălalt în mine până ne împăcăm. De fapt nu ne împăcăm ci doar mă descarc. Sau nu mă descarc, doar mă consum. Cel mai mare defect al meu e că gândesc prea mult şi acţionez prea puţin. Mint când ar trebui să fiu sincer şi invers. Sau spun ceva sincer ca şi cum aş minţi. Las să se înţeleagă un adevăr ca fiind o minciună. Mimez atât de bine încât rareori îţi mai poţi da seama ce simt.