Viaţa mea a fost dominată de următoarele trei MARI reguli.
După ce am dat filmul ultimilor ani înainte-înapoi, fast-foreward şi rewind, până a început să sară discul am făcut o constatare ce mi-ar putea salva câţiva ani de incertitudini şi de frustrări. (din păcate numai pe viitor şi nu şi pe trecut)
Nu mă pot certa cu cineva. Pot să port discuţii în contradictoriu, pot să ironizez, dar nu pot să mă cert cu cineva când sunt supărat. Atunci tac. Am miliarde de discuţii interioare despre ce aş spune şi cum. Vorbesc cu celălalt în mine până ne împăcăm. De fapt nu ne împăcăm ci doar mă descarc. Sau nu mă descarc, doar mă consum. Cel mai mare defect al meu e că gândesc prea mult şi acţionez prea puţin. Mint când ar trebui să fiu sincer şi invers. Sau spun ceva sincer ca şi cum aş minţi. Las să se înţeleagă un adevăr ca fiind o minciună. Mimez atât de bine încât rareori îţi mai poţi da seama ce simt.
Mai sunt unii care stau seara în pat şi se gândesc la diversele momente din viaţa lor, eu îmi retrăiesc amintirile şi prin muzică. Pentru ca să şi resimt ce a fost am nevoie de fond sonor. Cred că muzica este cea mai eficientă formă de a înregistra sentimente. Dacă cineva mă surpinde ascultând muzică am tendinţa de a o închide. Simt că ar putea înţelege ce gândesc. Astfel pentru fiecare clipă mai deosebită din viaţa mea de până acum am cel puţin o piesă ataşată.
Mă gândesc să-mi organizez muzica la fel ca cei din High Fidelity... nu cronologic sau după artişti ci după cum reflectă piesele starea mea de spirit, deşi cred că ar fi prea painfull şi ar implica un volum primejdios de alcool.
Acum ştiu clar unde sunt - după două zile de Lisa Ekdahl - Backwards am ajuns la Skunk Anansie - Hedonism. Trenul cu direcţia pasiv-agresiv spre ură plecă de la peronul 3. Următoare oprire... dezgust, cu peron pe stânga.
I HOPE YOU`RE FEELING HAPPY NOW
I SEE YOU FEEL NO PAIN AT ALL IT SEEMS
I WONDER WHAT YOU`RE DOIN` NOW
I WONDER IF YOU THINK OF ME AT ALL
DO YOU STILL PLAY THE SAME MOVES NOW
OR ARE THOSE SPECIAL MOODS FOR SOMEONE ELSE
I HOPE YOU`RE FEELING HAPPY NOW
(Skunk Anansie - Hedonism)
Toţi au pe cineva care le-a scapat. Toţi cei ce au sperat, that is. Pentru mine lucrurile stau altfel pentru că eu tot timpul sper. Număr pe cine am prins. E contabilizarea mai uşoară... îmi ajung degetele de la o mână. E un fel de paradox meteorologic. Dacă 60% din timp predicţii sunt greşite atunci de ce să nu prezici invers ?!
E doar supărare.. nimic de scris azi. Revin când o să fie tristeţe sau altceva mai profund. Eventual un fir epic mai coerent.
P.S. Cine nu are noroc în dragoste are noroc la bani. Aştept oricare din cele 2 jumătăţi...
Femeile sunt maşini sport, frumoase, rapide, pline de culoare, torc, îţi iau ochii. Bărbaţii sunt utilitari, camioane Kamaz, Roman şi DAC. O femeie nu trebuie să fie Kamaz cum un bărbat nu ar trebui să fie Ferrari. Dar sunt. Sunt metrosexuali sau gay şi ele lesbiene. Femeia Kamaz e în mintea mea la fel de lipsită de sens ca şi bărbatul Ferrari. Dacă aş avea un lagăr de concentrare ar fi plin de maşini sport Kamaz şi camioane Ferrari. Şi de ţigani.
De când eram mic nu puteam să adorm imediat ce mă băgam în pat. Şi acum îmi trebuie cel puţin o jumătate de oră până îmi iau somn. Încă mai stau ore întregi gândindu-mă la tâmpenii. Am găsit şi o cale pentru a adormi mai uşor. De câţiva ani aproape în fiecare seară mă gândesc că zbor. Mereu pe lângă apartamentul unde locuiesc. Mereu cu acelaşi skateboard care pluteşte. Întotdeauna cu viteză mică. Rareori ies din cartier. Când nu funcţionează mă gândesc cum urc pe blocul de vis-a-vis. Pot să întorc gravitaţia la 90 de grade în plan cu blocul şi doar să mă plimb lejer pe verticală. Asta când nu mă gândesc cine o să vină la înmormântarea mea… alea sunt nopţile lungi.
De fiecare dată când strănut mi-e frică să nu-mi explodeze dinţii. Totdeauna după sunt dezorientat câteva secunde şi mă uit tâmp pe lângă mine să văd dacă nu sunt dinţi pe jos. Uneori între timp încerc să mi-i ating cu limba pentru a fi sigur că mai sunt acolo.
Mă enervează întâlnirile (dates) care seamănă cu interviurile de angajare. Şi cele mai multe sunt aşa. Trebuie să am grija la ce ar trebui să spun, ce nu ar trebui să spun şi c
u ce, cât şi cum ar trebui să mă laud. Cine nu se recunoaşte în fraza de mai sus ori minte sau ori se minte.
Mă enervează femeile care vor să rămâi “doar prieten” şi care apoi te sună periodic să-ţi povestească de prietenul lor, cât de urât s-a purtat şi cât de mult suferă. E un fel de v-am văzut cv-ul, sunteţi cel mai calificat, aveţi tot ceea ce vă trebuie pentru a vă alătura firmei noastre, dar am vrea să rămânem doar prieteni şi să vă sun din când în când pentru a mă plânge cât de subcalificaţi şi proşti sunt noii angajaţi pe postul pe care dumneavoastră îl doriţi.
Detest inepţiile americane de genul sorry… nu simt “the butterflies” dar ţin la tine.
Urăsc biserica, preoţii, religia şi tot căcatul din care sunt ei făcuţi. Mă umplu de obidă la toată prostia omenească la fel cum se încarcă şi enoriaşii de evlavie din mătănii şi cruci. Sunt creştin. Nu din convingere ci din felul în care am fost crescut şi prin faptul că părinţii mă declară la recensăminte creştin-ortodox.
Urăsc biserica pentru că e cel mai sinistru joc piramidal făcut cu bani din munca omului cinstit, dar prost pentru confortul şi bunăstarea prelaţilor. Pentru că a furat avuţia ţării în mod sistematic. Dacă Ştefan cel Mare construia la fiecare bătălie câştigată o şcoală şi nu o biserica sigur nu eram acum, aici, aşa. Nici eu, nici tu şi nici ceilalţi. Trist.
De ce urăsc preoţii ? Pentru că sunt nişte jigodii, alchimişti ai fecalei gata a scoate din fiecare căcat o pilda de ocazie pentru cei mulţi. Pentru că manipulează şi pentru că se supun intereselor politice. Pentru că pupă în pulă pentru a fi şi ei pupaţi în fund cândva. Pentru că se mint între ei şi ne mint şi pe noi cu zâmbete şi nonşalanţă.
Urăsc religia pentru că pot să-mi fac un sistem propriu de valori şi conduite fără a fi instruit. Pentru că pot să gândesc şi singur fără cârje, jaloane, indicatoare şi reguli religioase.
Întrebare pentru cei ofuscaţi:
Să presupunem că sunt scatofil. Să presupunem şi că sunt creştin ortodox. Astfel îmi place să mănânc rahat, la propriu, dar să respect şi orânduirea bisericească. Există cluburi în Franţa unde se produce rahat precum se face la noi dulceaţa. Oameni angajaţi să mănânce cireşe pentru a produce căcat de cireşe, ambalat în borcănele şi comercializat. Astfel dacă într-o zi de post (să zicem Postul Mare) vreau să mănânc rahat de cireşe sau de pepene… aş mânca de post … sau de frupt ?
