Dumnezeu e ateu

Dumnezeu este un bătrânel simpatic, un moşulică funky ce radiază fericire. Peste tot pe unde trece lumea îl urmează pentru că răspândeşte bine şi frumuseţe. Frumseţe pură, inocentă, lipsită de orice urmă de vulgar sau kitsch. Dumnezeu nu are o religie. Nu ar concepe aşa ceva, e mult prea fericit şi prea înţelept pentru a crea reguli. Ar fi împotriva firii lui să creeze reguli pentru a fi iubit. Nu cere contrapartidă pentru ce oferă. Nu poţi să-l iubeşti pe Dumnezeu pentru că nu eşti făcut din aceeaşi materie ca el, nu eşti din aceeaşi natura. Nu ar cere dragoste pentru că nu are nevoie de ea. Nu are nevoie de nimic pentru că el face totul. Face din plăcere, face din bucuria de a face. Face pentru a fi mai bine peste tot, fără a cere ceva în schimb. E un moşuleţ jucăuş dar prost înţeles. Puţin ciudat dar foarte vesel. Lumea noastră a fost creată din fericire, din atracţia creaturilor faţă de estetic. Pământul era un loc gri, lipsit de culori. Un loc palid.
Dumnezeu stătea pe o bancă. Îşi trăgea răsuflarea după multă muncă şi după voiajul până la noi. Îşi aştepta materialul pentru a picta noua lume. Odată ce particula primordială cu vopsea a atins suprafaţa lichidă a planetei, viaţa plină de sens a început să se propage precum un val. Dumnezeu a creat evoluţia lui Darwin. Creaturile protozoare din apă au evoluat din plăcerea de a-l urma pe Dumnezeu. Atunci când el s-a ridicat de pe bancă şi a început să conducă valul de culoare peste gri-ul pământesc, creaturile l-au urmat. Au evoluat de la stadiul de celule disparate până la ceea ce sunt acum din dorinţa de a vedea tot ce a creat. Au avansat, le-au apărut înotătoare, picioare şi mâini din dorinţa de a-l urma. Cutreieră Terra în urma lui pentru a vedea valul de culoare, de frumuseţe ce însufleţeşte griul. Dumnezeu merge, râde, cântă, umple pădurile cu copaci verzi, portocalii, albaştri. Face totul să pară viu, propagă viaţă. Pluteşte printre păduri, peste munţi, cântând. Conduce valul de frumuseţe în timp ce animalele evoluează în funcţie de teren, doar pentru a ţine pasul, pentru a reuşi să vadă transformarea lumii pale în lumea în care viaţa are sens. Creaturile de pe pământ, făpturile vii sunt adevăraţii apostoli. Dumnezeu este un vulcan. O lavă vie aflată în continuă mişcare. Sursă neterminată de energie. Un hoinar vesel şi neobosit ce are ca singură plăcere, transformarea în frumos. Verifică atent ca valul de culoare să acopere uniform creaţia sa. Dansează cu animalele, ca o ultimă sărbătoare. Când valul a acoperit tot şi munca lui s-a încheiat sărbătoreşte împreună cu vietăţile, o petrece de casă nouă… pentru noi. Şi pleacă. Urcă pe scara lui spiralată spre o altă planetă. Următorul loc monoton ce trebuie colorat. Dar nu înainte de a arunca o ultimă privire asupra Pământului, o ultimă ocheadă pentru a se asigura că totul e aşa cum trebuie. Pluteşte prin scara lui spiralată, printre copaci nemontaţi, păduri, munţi… lucruri ce au fost în surplus pentru planeta noastră dar care poate vor fi utile la următoarea oprire. S-a aşezat pe bancă. Aşteaptă acuarelele pentru noua lume.
Nu suntem singuri, nu suntem unici, suntem doar o lume în care de la prea multă ploaie am rămas în culori pale. Nu suntem încă gri, dar nici prea coloraţi.

112

Viitorul părea mai bun pentru că îl vedeam cu dragoste în el. E la fel de prost ca şi atunci, doar că abia acum am şi deschis ochii.

Nu speriaţi struţii pe ciment !!!

Mi-am comandat un hamburger şi french fries. Ce fel de restaurant pune asa ceva în meniu ? Cine hotărăşte ? Ar putea fi Hans cel blond ! Chelnerul pe care-l suspectez că nu înţelege o boabă de engleză dar care dă aprobator din cap - pentru că “Hamburger and french fries” înseamnă acelaşi lucru şi la asiatici şi la africani şi la americani… peste tot. Onomatopeele guturale ce aduc vag a „thank you” şi „there you go” (de fapt „techia” şi “derigo”) mă zgârie pe timpane. Ciocănelul bate în scăriţa care se dă violent cu capul de timpanul care enervat la culmi ia în şuturi nicovala.
Mănânc hamburgerul incapabil de a hotărî dacă e bun sau nu. Constatat că am pierdut orice urmă de gust. Aşa ar fi dacă ai putea toca nimicul cu dinţii. Şi totuşi mestec ceva. Ceva ce papilele mele gustative nu pot percepe. E doar o pastă a cărei singură proprietate, vag perceptibilă, e textura. Un melanj moale, un semi-lichid pufos, plăcut.
Privesc în jos spre mine pentru a verifica dacă sunt ok. Dar nu sunt. Am devenit alb-negru. Mi-am pierdut culoarea. Sunt o mâzgălitură aruncată din creion pe o coală orbitor de albă. O mână gri de care atârnă o manşetă de cămaşă cu nasture pătrat ţine ceva în mână. Un creion tocit care sfâşie tot ce atinge lăsând în urmă doar firmituri negre de grafit. Scrijeleşte în surdină. Atinge adânc dar fără a produce zgomot. E mâna care mă desenează, mă repară, e mâna care îmi dă o formă pentru ca să nu dispar. Am pierdut gustul şi culoarea, iar ea încearcă disperată să-mi păstreze o formă. M-am redus la câteva linii naive, un contur prost închis ce ar trebui să mă conţină. Mi-e teamă să nu mă scurg print întreruperile desenului. Aş vrea să mă pot agăţa de marginile mai abrupte, dar nu pot pentru că am devenit pasta moale pe care încercam să o ingerez. Vreau să fac valuri care să se prindă precum laso-urile de semnele mai strâmbe. Nu cred că pot menţine valurile chiar dacă le-aş putea crea. Mi-e şi silă să mă străduiesc, prefer să mă scurg decât să forţez inutil.
Mâna gri mă tulbură. E undeva înăuntru, încercând să mă agite. Materia din care sunt făcut mă doare tot mai tare sub înţepăturile ei. Sunt prea moale pentru a contracara.
- Ce-ai păţit Mihăiţă… ţi-e rău? Zâmbeşte scoţând degetul-beţigaş din coastele mele.
- Nu. Mă gândeam la diverse.
- E bună burgerul ?
- Merge
(iar am fost dat cu capul de realitate)

Gotta be an asshole because she’s being a bitch

În ultimele luni am învăţat câteva lucruri pe care sper să nu le uit vreodată. Ce anume ?

- a fi educat greşit de părinţi înseamnă şi a fi un om prea bun
- nimic nu este gratuit, pentru tot ce dau trebuie să primesc ceva înapoi
- nimeni nu este mai important decât mine
- trebuie să fii rău pentru a-ţi fi bine
- females want and have to be treated like crap.

Toys'r'us

Sunt o jucărie stricată care a cedat din cauza uzurii şi a abuzurilor. Mi-a fost ruptă cheiţa şi acum nu mai am niciun impuls. Nimic nu mă mai împinge la ceva. De ce un copil nu plânge după jucăria lui? Pentru că nu era jucăria preferată sau poate că se aşteaptă să primească una nouă, mai frumoasă, mai colorată. Sunt jucăria stricată şi aruncată pe jos, pe cale de a fi uitată. Sunt jucăria care vrea să plângă după atenţia ce i-a fost acordată. Sunt jucăria căreia îi lipseşte copilul.

Let it draw, let it draw, let it draw....

Azi mi-a revenit cheful să desenez.
Nu am mai prestat de mulţi ani şi mi-am adus aminte că era o vreme când chiar ştiam ce fac. Să tot fi trecut vreo 7-8 ani de la expozitia de caricaturi. Acum constat că mi-am "pierdut mâna".
Voila... ilustraţia pentru postul de jos.

Later edit: mă gândesc să fac mici ilustraţii şi pentru posturi mai vechi

Erase and rewind

Vreau să particip la un flash-mob sau ceva de genu. Simt nevoia de socializare forţată, chiar daca deep-down inside ştiu că e foarte stupid. Îmi pasă prea mult de oamenii de lângă mine şi retardat social fiind nu mă pot exprima adecvat. După eforturi susţinute de a exterioriza lucruri complexe, am ajuns la concluzia că mă vând prea ieftin. Sunt sătul ca lumea să se pişe pe ce simt eu, chiar dacă e vina mea.Toate urcuşurile şi coborâşurile pe care le… fuck it. De fapt aştept reciprocitate de la cei de lângă mine. Ofer prea mult şi iau prea puţin. Sunt sătul de luptă şi de muncit la o relaţie în zadar. Nu se poate face dragoste cu sila, dar am crezut că se poate induce acolo unde exista ceva. Voi intra în “silent treatment”. Vreau să simt că şi altora le pasă de mine. "Pentru că e mult mai uşor să nu-ţi pese de mulţi decât să te chinui să-ţi pese de unul. Pentru că dragostea nu ar trebui să implice nici un fel de efort. Pentru că dragostea ar trebui să fie aşa cum nu am reuşit să-ţi povestesc." (parafrazat cu interpetare) Vreau să pleznesc de viaţă. Să adorm şi să mă trezesc fericit. Să am o zi bună cap-coadă. Să fac ceva interesant nu numai să-mi doresc să fac ceva interesant. Vreau să mă bucur fără motiv. Sau să am un motiv bun ca să mă bucur. Vreau să nu mai scriu. Nu mă las să fiu ce vreau să fiu. Vreau multe dar nu reuşesc să mă mobilizez în sensul acesta. Prea multe “vreau”, prea puţine “am”. Vreau pe cineva sincer şi optimist, care să mă umple şi pe mine de viaţă.

FuckItAll

Credeam că trăiesc, că am ieşit din comă. Aşa cum m-am minţit şi înainte, îmi bat joc de mine şi acum. Singura diferenţă e că acum mă mint cu mai puţină convingere. E posibil să încep să mă plictisesc de mine şi să nu-mi mai dau interesul corespunzator. Dacă până acum eram mort şi credeam că trăiesc, acum îmi dau seama că deşi trăiesc, în realitate sunt mort. O frază idioată. La fel ca mine.

Pentru scatofilul din tine

Toata lumea mănâncă căcat. Unii folosesc un cuţit şi o furculiţă pentru că sunt oameni educaţi. Alţii beţişoare chinezeşti pentru că sunt snobi. Cei săraci mănâncă mai puţin pentru că sunt obişnuţi cu puţinul, iar cei care au mai mult… au nevoie de şi mai mult. Şi eu mănânc căcat. Şi tu mănânci căcat, şi ştii asta. Dar ei? Ei cu siguranţă mănâncă. Mâncatul de căcat este o cacofonie în sine, deci pentru mâncătorii de căcat:
Atenţie ! Aţi putea lua supra-doză, datorită caracterului recurent de căcat în căcat.

Back !

După mai bine de jumătate de an revin pe sticlă. În tot acest timp am schimbat trei oraşe, două locuri de muncă şi o supărare pe alta. Recitesc ce am gândit acum şase-şapte luni şi mă minunez cum de am ajuns exact unde am rămas.

Cele trei reguli

Viaţa mea a fost dominată de următoarele trei MARI reguli.

1. Niciodată cu colege.
2. Niciodată cu foste (actuale) prietene ale prietenilor (prietenelor).
3. Niciodată cu foste prietene (ale mele).

Fiecare nerespectare a fost sancţionată cu umflături, bube şi daune psihice de cursă lungă. Credeam că le-am făcut pentru a fi fericit dar îmi dau seama că nici aşa nu sunt. Mai mult, singurele near-happiness experiences au fost atunci când le-am încălcat sau am încercat să le încalc. Începând de astăzi, după aproape 5 ani de comunism emoţional, cele trei legi interioare se abrogă. Mi-am dat seama că în tot acest timp am trăit ceea ce George Orwel (a se citi/vedea “1984”) putea doar să-şi imagineze. După o comă profundă şi de durată am înviat şi am murit pentru ca acum să trăiesc.
După ce am dat filmul ultimilor ani înainte-înapoi, fast-foreward şi rewind, până a început să sară discul am făcut o constatare ce mi-ar putea salva câţiva ani de incertitudini şi de frustrări. (din păcate numai pe viitor şi nu şi pe trecut)

Certuri

Nu mă pot certa cu cineva. Pot să port discuţii în contradictoriu, pot să ironizez, dar nu pot să mă cert cu cineva când sunt supărat. Atunci tac. Am miliarde de discuţii interioare despre ce aş spune şi cum. Vorbesc cu celălalt în mine până ne împăcăm. De fapt nu ne împăcăm ci doar mă descarc. Sau nu mă descarc, doar mă consum. Cel mai mare defect al meu e că gândesc prea mult şi acţionez prea puţin. Mint când ar trebui să fiu sincer şi invers. Sau spun ceva sincer ca şi cum aş minţi. Las să se înţeleagă un adevăr ca fiind o minciună. Mimez atât de bine încât rareori îţi mai poţi da seama ce simt.

Cronologia

Mai sunt unii care stau seara în pat şi se gândesc la diversele momente din viaţa lor, eu îmi retrăiesc amintirile şi prin muzică. Pentru ca să şi resimt ce a fost am nevoie de fond sonor. Cred că muzica este cea mai eficientă formă de a înregistra sentimente. Dacă cineva mă surpinde ascultând muzică am tendinţa de a o închide. Simt că ar putea înţelege ce gândesc. Astfel pentru fiecare clipă mai deosebită din viaţa mea de până acum am cel puţin o piesă ataşată.
Mă gândesc să-mi organizez muzica la fel ca cei din High Fidelity... nu cronologic sau după artişti ci după cum reflectă piesele starea mea de spirit, deşi cred că ar fi prea painfull şi ar implica un volum primejdios de alcool.
Acum ştiu clar unde sunt - după două zile de Lisa Ekdahl - Backwards am ajuns la Skunk Anansie - Hedonism. Trenul cu direcţia pasiv-agresiv spre ură plecă de la peronul 3. Următoare oprire... dezgust, cu peron pe stânga.

I HOPE YOU`RE FEELING HAPPY NOW
I SEE YOU FEEL NO PAIN AT ALL IT SEEMS
I WONDER WHAT YOU`RE DOIN` NOW
I WONDER IF YOU THINK OF ME AT ALL
DO YOU STILL PLAY THE SAME MOVES NOW
OR ARE THOSE SPECIAL MOODS FOR SOMEONE ELSE
I HOPE YOU`RE FEELING HAPPY NOW
(Skunk Anansie - Hedonism)

The one that got away....

Toţi au pe cineva care le-a scapat. Toţi cei ce au sperat, that is. Pentru mine lucrurile stau altfel pentru că eu tot timpul sper. Număr pe cine am prins. E contabilizarea mai uşoară... îmi ajung degetele de la o mână. E un fel de paradox meteorologic. Dacă 60% din timp predicţii sunt greşite atunci de ce să nu prezici invers ?!

E doar supărare.. nimic de scris azi. Revin când o să fie tristeţe sau altceva mai profund. Eventual un fir epic mai coerent.

P.S. Cine nu are noroc în dragoste are noroc la bani. Aştept oricare din cele 2 jumătăţi...

Femeile Ferrari şi bărbaţii Kamaz

Femeile sunt maşini sport, frumoase, rapide, pline de culoare, torc, îţi iau ochii. Bărbaţii sunt utilitari, camioane Kamaz, Roman şi DAC. O femeie nu trebuie să fie Kamaz cum un bărbat nu ar trebui să fie Ferrari. Dar sunt. Sunt metrosexuali sau gay şi ele lesbiene. Femeia Kamaz e în mintea mea la fel de lipsită de sens ca şi bărbatul Ferrari. Dacă aş avea un lagăr de concentrare ar fi plin de maşini sport Kamaz şi camioane Ferrari. Şi de ţigani.

Ritual de dormit

De când eram mic nu puteam să adorm imediat ce mă băgam în pat. Şi acum îmi trebuie cel puţin o jumătate de oră până îmi iau somn. Încă mai stau ore întregi gândindu-mă la tâmpenii. Am găsit şi o cale pentru a adormi mai uşor. De câţiva ani aproape în fiecare seară mă gândesc că zbor. Mereu pe lângă apartamentul unde locuiesc. Mereu cu acelaşi skateboard care pluteşte. Întotdeauna cu viteză mică. Rareori ies din cartier. Când nu funcţionează mă gândesc cum urc pe blocul de vis-a-vis. Pot să întorc gravitaţia la 90 de grade în plan cu blocul şi doar să mă plimb lejer pe verticală. Asta când nu mă gândesc cine o să vină la înmormântarea mea… alea sunt nopţile lungi.

Cand stranut...

De fiecare dată când strănut mi-e frică să nu-mi explodeze dinţii. Totdeauna după sunt dezorientat câteva secunde şi mă uit tâmp pe lângă mine să văd dacă nu sunt dinţi pe jos. Uneori între timp încerc să mi-i ating cu limba pentru a fi sigur că mai sunt acolo.

Femeia S.R.L.

Mă enervează întâlnirile (dates) care seamănă cu interviurile de angajare. Şi cele mai multe sunt aşa. Trebuie să am grija la ce ar trebui să spun, ce nu ar trebui să spun şi cu ce, cât şi cum ar trebui să mă laud. Cine nu se recunoaşte în fraza de mai sus ori minte sau ori se minte.

Mă enervează femeile care vor să rămâi “doar prieten” şi care apoi te sună periodic să-ţi povestească de prietenul lor, cât de urât s-a purtat şi cât de mult suferă. E un fel de v-am văzut cv-ul, sunteţi cel mai calificat, aveţi tot ceea ce vă trebuie pentru a vă alătura firmei noastre, dar am vrea să rămânem doar prieteni şi să vă sun din când în când pentru a mă plânge cât de subcalificaţi şi proşti sunt noii angajaţi pe postul pe care dumneavoastră îl doriţi.

Detest inepţiile americane de genul sorry… nu simt “the butterflies” dar ţin la tine.

q.e.d.

Urasc preotii

Urăsc biserica, preoţii, religia şi tot căcatul din care sunt ei făcuţi. Mă umplu de obidă la toată prostia omenească la fel cum se încarcă şi enoriaşii de evlavie din mătănii şi cruci. Sunt creştin. Nu din convingere ci din felul în care am fost crescut şi prin faptul că părinţii mă declară la recensăminte creştin-ortodox.

Urăsc biserica pentru că e cel mai sinistru joc piramidal făcut cu bani din munca omului cinstit, dar prost pentru confortul şi bunăstarea prelaţilor. Pentru că a furat avuţia ţării în mod sistematic. Dacă Ştefan cel Mare construia la fiecare bătălie câştigată o şcoală şi nu o biserica sigur nu eram acum, aici, aşa. Nici eu, nici tu şi nici ceilalţi. Trist.

De ce urăsc preoţii ? Pentru că sunt nişte jigodii, alchimişti ai fecalei gata a scoate din fiecare căcat o pilda de ocazie pentru cei mulţi. Pentru că manipulează şi pentru că se supun intereselor politice. Pentru că pupă în pulă pentru a fi şi ei pupaţi în fund cândva. Pentru că se mint între ei şi ne mint şi pe noi cu zâmbete şi nonşalanţă.

Urăsc religia pentru că pot să-mi fac un sistem propriu de valori şi conduite fără a fi instruit. Pentru că pot să gândesc şi singur fără cârje, jaloane, indicatoare şi reguli religioase.

Întrebare pentru cei ofuscaţi:

Să presupunem că sunt scatofil. Să presupunem şi că sunt creştin ortodox. Astfel îmi place să mănânc rahat, la propriu, dar să respect şi orânduirea bisericească. Există cluburi în Franţa unde se produce rahat precum se face la noi dulceaţa. Oameni angajaţi să mănânce cireşe pentru a produce căcat de cireşe, ambalat în borcănele şi comercializat. Astfel dacă într-o zi de post (să zicem Postul Mare) vreau să mănânc rahat de cireşe sau de pepene… aş mânca de post … sau de frupt ?